PUG - consultarea preliminară

În prima fază a dezvoltării PUG, populația, întreprinderile și fermierii pot face recomandări cu privire la problemele pe care trebuie să le caute în plan. Vă rugăm să completați chestionarul.

https://www.research.net/r/PUG1?lang=ro

Întregul spaţiu al Ciucului de Sus este o regiune păstrătoare de tradiţii, însă parcă satul Sândominic îşi păstrează într-un mod mai reprezentativ tradiţiile, datinile populare, dansurile, şi muzica populară.

 În sat funcţionează un mic muzeu, care prezintă atât modul de construcţie a caselor de odinioară, cât şi interioarele şi materialele textile specifice localităţii. Un bun exemplu pentru păstrarea tradiţiilor îl constituie festivalul cânepii care se organizează deja în mod tradiţional. Biserica romano-catolică a satului a fost construită în anul 1798. Înainte de această dată şi locuitorii Sândominicului mergeau la biserica de la Tomeşti, şi era o vreme când cele două sate aveau un singur preot.

 Intrarea principală a bisericii de azi, respectiv ancadramentul cioplit în piatră al uşii sacristiei datează din secolul al XI-lea. Din secolul al XII-lea datează cristelniţa cioplită în piatră în stil roman, precum şi vasul cu apă sfinţită. Din secolul al XV-lea datează aceea statuie a ”Fecioarei cu Pruncul Isus”, care este o creaţie a şcolii de sculptură de la Şumuleu şi care are trăsături similare cu cele ale altor statui ale Fecioarei din regiunea Ciucului. Din biserica veche s-au păstrat şi câteva casete picate, dar şi tabloul altarului cu aripi.

 Totodată, în biserica actuală se găsesc şi opt statui care înfăţişează diferiţi sfinţi. La Sândominic s-a născut un om excepţional din Transilvania, episcopul de la Alba Iulia, Márton Áron. Pe zidul interior al bisericii, pe partea stângă, lângă intrarea laterală, o spectaculoasă sculptură în relief din fier forjat înfăţişează trăsăturile episcopului, care a fost botezat în această biserică.

 În apropierea satului, în locul numit Pásztorbükk a fost ucis de către secui la data de 31 octombrie 1599 cardinalul Báthori András, principele Transilvaniei. Din cauza acestui asasinat papa Clement al VII-lea a blestemat comuna. La locul crimei a fost ridicată o cruce în 1816, care astăzi se află lângă zidul interior al bisericii, iar la Pásztorbükk s-a contruit o capelă. Comunitatea pocăită comemorează anual acest eveniment cu o slujbă.

 Cea mai nordică şi cea mai mare aşezare a depresiunii Ciucului De Sus este Sândominicul, care s-a format la punctul de întâlnire a trei văi lungi. Râul Olt, care vine din direcţia Hăşmaşului Mare se uneşte sub dealurile denumite „Nyáras” şi „Dorma” cu doi afluenţi din dreapta: pârâul „Nagy-Lok”, care izvorăşte din Muntele Negru şi pârâul „Győrmátyás” („Szadokút”) care porneşte de sub Vârful Greţiş.

 Satul se întinde la punctul de vărsare al acestora, respectiv la intersecţia drumului naţional care leagă zona Ciucului de zona Gheorgheni şi a drumului judeţean care duce spre Bălan.

 Este cea mai populată aşezare a Ciucului De Sus, numărul locuitorilor fiind aproape de 6400. Desigur, şi-a primit numele de la Sfântul Dominic. Aşezarea este situată într-un un loc mirific, cu vedere spre Hăşmaşu-Mare şi Piatra Singuratică. Prima atestare documentară a satului datează din 1567, unde figurează sub numele de Zent Domokos, cu 34 de porţi. În 1638 denumirea satului apare în formă latinizată Sanctus Dominicus. Satul, care până la începutul secolului s-a suprapopulat, nu a mai putut trăi exclusiv din pământurile sale de calitate inferioară.

 În vederea extinderii teritoriului cultivabil locuitorii au săpat chiar şi pantele munţilor. Acestui lucru se datorează de exemplu suprafaţa în trepte a dealului Garados. Pentru familii, principala sursă de venit era, şi încă mai este, pe lângă efectuarea de transporturi şi arderea varului, prelucrarea lemnului şi mineritul.

 În afară de exploatarea şi prelucrarea lemnului şi exploatarea pietrei se desfăşoară la nivel industrial de peste 60 de ani şi producţia de piatră mozaic, a cărei material de bază îl constituie calcarul cristalin alb sau puţin gălbui din dealul Garados.

 Totodată, şi oraşul învecinat, Bălan, dar şi reşedinţa judeţului oferă comunităţii mijloace de existenţă. După schimbarea regimului politic viaţa economică a satului, agricultura şi cultura spirituală au renăscut. Un exemplu în acest sens este casa de cultură, care îndeplineşte mai multe funcţii.